sâmbătă, decembrie 01, 2007
Două filmări mai vechi
sâmbătă, noiembrie 24, 2007
sâmbătă, noiembrie 17, 2007
Cum ne jucăm noi
joi, noiembrie 01, 2007
marți, septembrie 11, 2007
Intrusul
Aşa, şi ăsta sunt eu, că nu mă rabd să nu m-arăt. Aici încercam să mă dumiresc ce şi cum:
sâmbătă, august 11, 2007
Dintr-o lume în alta
Acum am revenit la vechiu-mi program de somn şi papa, şi pot zice că m-am aclimatizat. :) Însă aud că mai pasc prin apropiere alte schimbări. Cea mai puţin importantă fiind aia cu mutarea la casă. Zic cea mai puţin importantă, deşi acum câteva săptămâni asta mă îngrozea peste poate, pentru că am surprins acum o discuţie între oamenii mei care m-a dat cu totul peste cap. Cică vor să-mi aducă un intrus. O intrusă, pe deasupra. O căţeluşă. Pe care vor s-o numească Tara. Ei, cu asta nu ştiu dac-o să mă pot împăca. Am şi eu o limită.
Poze o să pun altă dată. Acum n-am chef. Mă tot gândesc la Tara. Cum o fi, ce-o păţi...
marți, iulie 10, 2007
Am fost la Paleu
Dar să vedem cum a fost.
Drumul cu maşina n-a fost cine ştie ce. Am mai călătorit eu pe bancheta din spate. Am făcut drumuri lungi, nu aşa -- hăt până la Baia Mare. Tur şi retur. De vreo trei ori. Floare la urechiuşă.
Trebuie să recunosc: lacul ăsta de la Paleu e senzaţional. Pare rupt dintr-un tablou idilic. Are tot ce-i trebuie. Local cu mâncăruri excelente (aşa zic ai mei; eu n-am mâncat nimic atunci, că era închis din pricina sărbătorilor Paleului, care se desfăşurau la poalele dealului, cu muzică şi voie bună), ponton cu hidrobiciclete (îţi dau şi veste de salvare portocalii), peşti numai buni de pescuit (cu lăbuţele, hi-hi), spaţiu verde şi-o privelişteeee...
Bine, nu m-am adaptat aşa, cu una-cu două. Am mers mai mult târâş-grăpiş, cu urechile ciulite şi mustăţile-n vânt. Am mirosit tot ce se putea mirosi, inclusiv resturile rămase în urma pescarului care-a stat acolo înaintea noastră (miroseau toate a peşte, miam-miam).
Aici arunc o privire atentă de la adăpostul stăpânei mele. Cei de lângă noi se cam certau. Naiba ştie cum se aşteptau să prindă peşte aşa.
Mândru-s, Doamne! Mi se agăţase de botic un fir de pescuit, da' nu-i bai. Nu mă împiedică pe mine aşa ceva. Oi fi eu mâţ de apartament, da' nu mi-am pierdut cu totul simţurile şi orientarea în teritoriu.
Asta-i altă imagine a lacului, luată de pe puntea de sus a localului. Aşa-i că-i fain? Aşa-i?
Ochi mari, atenţie maximă. Bliţul ce mă mai deranja, în rest totul bine şi frumos.
Cu puţină stăruinţă, s-ar putea să mă obişnuiesc cu locurile astea, s-ar putea să nu mă mai treacă fiorii şi să-mi placă. Oricum, nu-i după mine. De voie-de nevoie, tot la Paleu o să ajung, chiar dacă după o scurtă escală într-un apartament aşa ş-aşa. L-am văzut în poze. Nu se compară cu ăsta în care am venit anul trecut în ianuarie. Viaţa, viaţa. Nu i te poţi împotrivi. Te duci unde te duc oamenii tăi.
Hai, gata cu prostiile. Mă duc să mă culc.
Mrrrrriiiaaa-aaauuuuu!
vineri, iulie 06, 2007
Sunt găzdoi
Asta-i introducerea. Ca la carte. Acum premiza: în urmă cu aproape o săptămână, Pako a venit să stea mai mult timp. Oamenii lui au migrat în ţări tihnite, să-şi serbeze căsătoria. Aşa că m-au procopsit pe mine cu pisoiul lor mârâitor. M-au făcut de voie-de nevoie găzdoi.
Apoi:
Şi am reuşit:M-a lăsat să vin lângă el. Am stat cot la cot şi l-am studiat peste umăr, de aproape. Bun băiat Pako ăsta.
Acum suntem cei mai buni prieteni. După doar cinci zile, ne jucăm de parcă am fi supt de la aceeaşi mamă. Fugim unul după celălalt, ne rostogolim pe covor. Ba chiar ne şi uităm împreună pe geam. Ăsta de mai sus e-un portret la comadă. A noastră.
N-aş fi crezut c-o să reuşesc să-l îmblânzesc pe Pako. Aşa cum v-am spus, la început era tare fioros. Cu tot orgoliul meu, mărturisesc că m-a şi speriat de câteva ori. Dar acum... dragii mei, îl ador. Sper să mai vină pe la mine. Şi să stea cât mai mult.
P.S. Oamenii mei ţin morţiş să amintesc aici că şi ei îl adoră. Că şi ei intră-n jocul nostru. Şi noi în al lor. Asta da simbioză! :) -- Vedeţi că ştiu tot mai multe cuvinte frumoase?
Mrrrraaau!
duminică, martie 25, 2007
10 întrebări, 10 răspunsuri
Am mai primit o leapşă. De la Luciat. M-a cam trezit din amorţeală, tre' să recunosc. În ultima vreme am dormitat şi-am mâncat şi-am mai dormitat puţin şi-apoi iar am mâncat şi... tot aşa. Grea viaţa. Ocupat până peste cap. Habar n-aveţi.
Oricum, uite-mi răspunsurile:
1. Vorba preferată:
Mrrrrraaaaau. (Cu varianta: Mrrau-Mrrrrraaau!)
2. Vorba nesuferită:
Axi! Ajunge! (De obicei după ce dau glas vorbei preferate. În repetate rânduri.)
3. Drogul favorit:
Ghici ghicitoare? Somnul, fireşte.
4. Zgomotul, sunetul preferat:
Biiiip! - aşa face închiderea centralizată + alarma maşinii pe la ora 18 în zilele săptămânii (+ sâmbăta, de cele mai multe ori)
5. Zgomotul, sunetul nesuferit:
Orice iese din obişnuit.
6. Injurătura sau blasfemia recurentă:
Auuu-rrrau-mmm! (cred că s-ar traduce prin: "Ştii ce? Bagă-ţi-o undeva!" da' nu-s sigur.)
7. Pe cine punem pe viitoarea bancnotă?
Pe Garfield? Ba nu, mai bine PE MINE! Da' să fie o bancnotă de mare valoare, aşa cum sunt eu. Hi-hi.
8. Meseria pe care n-aţi fi vrut să o faceţi:
Ce meserie? Aiurea.
9. Planta, arborele sau dihania în care v-aţi reîncarna:
Mai am încă 8 vieţi la dispoziţie. Mai am timp să mă gândesc.
Mrrrrraaaaau. (Cu varianta: Mrrau-Mrrrrraaau!) -- "Eşti cel mai tare!" (Cu varianta: "Eşti cel mai tare şi mai frumos!")
Dau mai departe colegilor de la categoria linkuri: Minchas, că şi el doarme ca şi mine cam de multişor; Pamuk, mulţumesc pentru comentariul de la însemnarea precedentă şi aştept să aflu mai multe despre măria-ta; Grişka, dar nu numai, ci şi tuturor suratelor de pe Pisi Blog.
Gata, acum sunt liniştit. Acum pot dormi cu conştiinţa împăcată. Miau!!!
luni, februarie 19, 2007
Mai multe ipostaze
Ochiul stâng e doar de formă. I l-am scos eu acum multe luni. :)
Aici mă bălăcesc în litiera goală. Staţi liniştiţi, nu rămâne aşa.
Tocmai îmi schimbau aşternutul de nisip.
Dacă vă uitaţi bine, în spate se vede ciudăţenia aia cu care, chipurile, ai mei îşi curăţă mereu hainele după ce mă ţin în braţe. Cic-aş lăsa păr. E-te na! Ce să zic? De parcă ei nu lasă.
vineri, februarie 09, 2007
Ciudăţeniile mele - ca să zic aşa
1. Ca şi pe Minchas, mă sperie aspiratorul de-mi vine să mă urc pe pereţi. Eh, pe-o uşă am urcat odată şi nu mai încerc, că m-am lăţit pe jos de toată frumuseţea. Urc în schimb în vechia-mi ascunzătoare: biblioteca. În goana mare, arunc volumele în toate părţile, împrăştii hârtiile care-ncotro, mai şi derapez, da' ajung într-un târziu la locul mult dorit. Vă spun, mă-ngrozeşte dihania aia huruitoare de nu-i advărat!
2. Când s-a zis cu aspiratorul, vine rândul spălatului pe jos. Ei, asta-i altă poveste. Au ai mei un fel de tălpice albă, pufoasă, pe care-o înmoaie într-o soluţie frumos mirositoare şi, cât timp spală cu ea parchetul, eu mă ţin coadă după ea. Naiba ştie ce mă fascinează la ea, cred că-i o chestie viscerală, ceva atavic, deşi mă-ndoiesc că suratele mele din Tibet (parcă de-acolo-s eu) au avut vreodată ocazia să vadă o aşa arătare.
3. Când sună cineva la interfon, io-s primul care vine la uşă. Ştiu, ştiu, n-are niciun rost, că tot nu pot apăsa pe butoane şi nici deschide uşa, da-mi place nevoie mare să reacţionez la sunetul ăla. Mă atrage ca o sirenă pe marinari. Şi la fel reacţionez şi când aud motorul, apoi bipul închiderii centralizate al maşinii alor mei. Am auzul fin - ce naiba, doar îs pisică - şi-l ţin tot timpul treaz, gata să mă alerteze de orice modificare a cursului firesc al vieţii mele... aaah... tihnite.
4. Îmi plac înălţimile. Nu ştiu dacă asta-i o ciudăţenie numai a mea, da' ştiu că sunt seri când n-am altceva în gând decât să le sar alor mei în braţe, pentru ca de acolo să am acces la spaţii mai înalte. Aţi văzut filmarea cu frigiderul, nu? Ei, de-atunci am ajuns şi pe cabina de duş, şi pe mobila de bucătărie, şi pe toate uşile din casă, am vrut să urc chiar şi pe galeria draperiilor, da-i numa' o tijă din fier lucios şi mi-am dat seama la timp că am toate şansele să plonjez în cap drept în chiuvetă. Boală grea asta, vă spun.
Dau leapşa mai departe imperialului Grişka.
vineri, ianuarie 26, 2007
Somn, somn şi iar somn
Durrell şi somnul întrerupt
Ei, să fie clar acum: mie-mi place atenţia, îmi place să fiu pozat şi filmat (după cum bine aţi văzut, după cum m-a trădat lăbuţa, nu mă pot abţine să nu mă răsfăţ în faţa camerei), dar totul are o limită. Data viitoare o să muşc. Şi-o să zgârii. Şi n-o să-i placă nimănui.
Promit să pun aici filmarea. Când o fi.
Miau!
joi, ianuarie 18, 2007
Tag-tag
1. Ştiu să citesc gândurile. Şi privirile. Şi mimica. Şi, că vă vine au ba să credeţi, toate astea vorbesc pisiceasca. Ştiu dintr-un simplu gest ce au de gând oamenii (în special copiii) să facă, îi intuiesc când sunt supăraţi, când se bucură, când mă vor pe lângă ei şi când îşi cer intimitatea. Dacă nu reacţionez întotdeauna cum şi-ar dori ei e pentru că-s viclean, pentru că-mi place să-i aţâţ, să-i pun pe jar aşa cum mă pun şi ei când trag aţa pe covor fiindcă ştiu că nu mă pot abţine să n-alerg după ea. Veţi spune că nu-s singurul care poate face asta. Poate că nu. N-am de unde şti. Oricum, eu îl consider un dar secret. Să nu mai spuneţi nimănui, bine? Aveţi grijă. Am să vă ginesc!
3. Ştiu să citesc. Da, da, chiar ştiu. Nu bine, nu aşa cum citesc stăpânii mei (mă tot compar cu ei fiindcă pe ei îi ştiu mai bine, asta e!). Dar încep să mă deprind cu literele, cu propoziţiile. Şi, cum mă ajută vederea, noaptea, stând eu pe covorul din birou, citesc întruna cotoarele cărţilor din bibliotecă. Odată, când a uitat stăpânul o carte deschisă pe masa din bucătărie, am citit chiar şi-o pagină întreagă. Mi-a luat toată noaptea, dar am reuşit. Însă partea proastă e că n-am mai reuşit să dor două zile ca lumea, atâtea coşmaruri am avut.
4. Ştiu să şi scriu. De asta v-aţi prins deja, cred. Poate bănuiţi că altcineva îmi scrie însemnările astea, dar nu e aşa. Eu însumi le scriu, apăsând cu lăbuţele tastele astea negre. Am învăţat ce-am de făcut destul de repede. Nu ştiţi câte poţi deprinde când îi urmăreşti cu atenţie pe oameni! Ţin chiar şi un jurnal pe calculator, un jurnal adevărat, nu treburi de-astea pe care le povestesc aici pe blog. Îmi notez fiece mişcare din viaţă, toate gândurile şi ideile. Sunt strânse toate într-un document Word parolat şi pus pe "hidden". Sper să nu-l găsească nimeni. Acolo-s adevăratele mele secrete...
5. Nu suport să mi se aducă-n casă oameni şi alte animale pe care nu le agreez. Când totuşi se întâmplă, le sfidez cu neruşinare. Ridic coada şi mă întorc cu spatele. Urc pe stativul meu special - care-i aşezat într-un loc strategic, de unde pot supraveghea totul în casă - şi mă prefac că dorm. Dacă încearcă cineva să mă atingă, abia mă abţin să nu lovesc cu lăbuţa. Să nu credeţi că-s mizantrop, dar - cum se spune? - îmi rezerv dreptul de a-i alege pe cei care să-mi placă. Să nu-mi spuneţi că voi sunteţi altfel!
Uite că am terminat. Poate n-am dat în vileag cine ştie ce necunoscute, mari secrete clasificate, dar sper să fi reuşit să vă ofer câteva date despre mine care să-mi întregească puţin imaginea. Până la urma, asta urmăresc eu cu blogul de faţă. Să mă arăt lumii în toată complexitatea mea de pisic aristocrat.
Miau!
P.S. Nu voi da mai departe tagul ăsta. Îl ţin pentru mine. Na, uite că-s şi hrăpăreţ.