luni, februarie 19, 2007

Mai multe ipostaze

Fără prea multe cuvinte, ia uitaţi pe unde-am mai stat şi ce-am mai făcut eu de-o vreme încoace.

Aicea-s eu şi amicul meu Chiţ-Chiţ. Nu vă luaţi după aparenţe.
Ochiul stâng e doar de formă. I l-am scos eu acum multe luni. :)

Aici mă bălăcesc în litiera goală. Staţi liniştiţi, nu rămâne aşa.
Tocmai îmi schimbau aşternutul de nisip.
Dacă vă uitaţi bine, în spate se vede ciudăţenia aia cu care, chipurile, ai mei îşi curăţă mereu hainele după ce mă ţin în braţe. Cic-aş lăsa păr. E-te na! Ce să zic? De parcă ei nu lasă.

Cam asta e. Miau, miau, miiiiiiiiiiiiiiau!

vineri, februarie 09, 2007

Ciudăţeniile mele - ca să zic aşa

După ce mi-am zis cinci secrete, tre' să zic acum patru ciudăţenii. Păcat e că astea două se cam încalecă. Dar să văd ce-mi iese:

1. Ca şi pe Minchas, mă sperie aspiratorul de-mi vine să mă urc pe pereţi. Eh, pe-o uşă am urcat odată şi nu mai încerc, că m-am lăţit pe jos de toată frumuseţea. Urc în schimb în vechia-mi ascunzătoare: biblioteca. În goana mare, arunc volumele în toate părţile, împrăştii hârtiile care-ncotro, mai şi derapez, da' ajung într-un târziu la locul mult dorit. Vă spun, mă-ngrozeşte dihania aia huruitoare de nu-i advărat!
2. Când s-a zis cu aspiratorul, vine rândul spălatului pe jos. Ei, asta-i altă poveste. Au ai mei un fel de tălpice albă, pufoasă, pe care-o înmoaie într-o soluţie frumos mirositoare şi, cât timp spală cu ea parchetul, eu mă ţin coadă după ea. Naiba ştie ce mă fascinează la ea, cred că-i o chestie viscerală, ceva atavic, deşi mă-ndoiesc că suratele mele din Tibet (parcă de-acolo-s eu) au avut vreodată ocazia să vadă o aşa arătare.

3. Când sună cineva la interfon, io-s primul care vine la uşă. Ştiu, ştiu, n-are niciun rost, că tot nu pot apăsa pe butoane şi nici deschide uşa, da-mi place nevoie mare să reacţionez la sunetul ăla. Mă atrage ca o sirenă pe marinari. Şi la fel reacţionez şi când aud motorul, apoi bipul închiderii centralizate al maşinii alor mei. Am auzul fin - ce naiba, doar îs pisică - şi-l ţin tot timpul treaz, gata să mă alerteze de orice modificare a cursului firesc al vieţii mele... aaah... tihnite.

4. Îmi plac înălţimile. Nu ştiu dacă asta-i o ciudăţenie numai a mea, da' ştiu că sunt seri când n-am altceva în gând decât să le sar alor mei în braţe, pentru ca de acolo să am acces la spaţii mai înalte. Aţi văzut filmarea cu frigiderul, nu? Ei, de-atunci am ajuns şi pe cabina de duş, şi pe mobila de bucătărie, şi pe toate uşile din casă, am vrut să urc chiar şi pe galeria draperiilor, da-i numa' o tijă din fier lucios şi mi-am dat seama la timp că am toate şansele să plonjez în cap drept în chiuvetă. Boală grea asta, vă spun.

Dau leapşa mai departe imperialului Grişka.