N-am mai scris demult pe-aci. Cu câte s-au întâmplat în jurul meu şi chiar şi cu mine în ultima vreme, nu-i de mirare. Nu-i de colea să-ţi vezi toată lumea strânsă-n cutii şi saci, toate formele de relief (a se citit: mobilele) mutate din loc şi tu însuţi transportat pe sus într-o lume nouă, nu tocmai bravă. Am avut nevoie de câteva zile de acomodare, când am stat ascuns numai eu ştiu pe unde şi-am mâncat pe sponci. Dar mi-am revenit. În a doua noapte am avut vreme să inspectez tărâmul ăsta de nicăieri şi-am văzut că nu pândeşte de niciunde niciun pericol. Singura treabă mai aşa, cumva, a fost că geamurile de aici n-au plase şi-am fost tentat la început să fac un salt în copacul din faţă, care geme de porumbei. Acum însă au apărut şi plasele şi m-au părăsit şi pe mine pornirile sinucigaşe mascate. Ba am mai primit şi vizita lui Pako şi ne-am distrat amândoi ca şi când nimic n-ar fi fost nelalocul lui.
Acum am revenit la vechiu-mi program de somn şi papa, şi pot zice că m-am aclimatizat. :) Însă aud că mai pasc prin apropiere alte schimbări. Cea mai puţin importantă fiind aia cu mutarea la casă. Zic cea mai puţin importantă, deşi acum câteva săptămâni asta mă îngrozea peste poate, pentru că am surprins acum o discuţie între oamenii mei care m-a dat cu totul peste cap. Cică vor să-mi aducă un intrus. O intrusă, pe deasupra. O căţeluşă. Pe care vor s-o numească Tara. Ei, cu asta nu ştiu dac-o să mă pot împăca. Am şi eu o limită.
Poze o să pun altă dată. Acum n-am chef. Mă tot gândesc la Tara. Cum o fi, ce-o păţi...
