Nu se poate, dom'le, în casa asta chiar nu se poate dormi ca lumea. Cred c-o să încerc să scriu ceva. Da' nu prea am nicio idee... Şi mi-e taaare somn. Şi treaba cu Somnul Protector a scris-o deja altcineva. Ăla cu Pisicâinele, ce specie antagonică o mai fi fiind ş-asta...
Am vrut şi eu să dorm liniştit azi, dar nu s-a putut. După ce-am citit ce am găsit prin bucătărie (cartea aia de Durrell despre care vorbeşte Ioan T. Morar pare interesanta - păcat că deja au pitit-o ai mei în bibliotecă), m-a luat un somn atât de dulce!... Şi-am dormit o ţâră, nu mult, până când uitaţi ce mi s-a întâmplat:
Ei, să fie clar acum: mie-mi place atenţia, îmi place să fiu pozat şi filmat (după cum bine aţi văzut, după cum m-a trădat lăbuţa, nu mă pot abţine să nu mă răsfăţ în faţa camerei), dar totul are o limită. Data viitoare o să muşc. Şi-o să zgârii. Şi n-o să-i placă nimănui.
Un anume Mircea Pricăjan m-a somat deunăzi să dezvălui 5 dintre secretele mele cele mai ascunse. Cum îmi plac jocurile, de-ndată ce-am văzut năzdrăvănia, am început să miorlăi de fericire, să fac tumbe şi să mă gudur pe lângă... stăpânii mei. Am tors eu ce-am tors, m-am gândit bine, ardeleneşte, şi uite ce-am găsit cu cale să vă spun:
1. Ştiu să citesc gândurile. Şi privirile. Şi mimica. Şi, că vă vine au ba să credeţi, toate astea vorbesc pisiceasca. Ştiu dintr-un simplu gest ce au de gând oamenii (în special copiii) să facă, îi intuiesc când sunt supăraţi, când se bucură, când mă vor pe lângă ei şi când îşi cer intimitatea. Dacă nu reacţionez întotdeauna cum şi-ar dori ei e pentru că-s viclean, pentru că-mi place să-i aţâţ, să-i pun pe jar aşa cum mă pun şi ei când trag aţa pe covor fiindcă ştiu că nu mă pot abţine să n-alerg după ea. Veţi spune că nu-s singurul care poate face asta. Poate că nu. N-am de unde şti. Oricum, eu îl consider un dar secret. Să nu mai spuneţi nimănui, bine? Aveţi grijă. Am să vă ginesc!
2. Ador mirosul de Domestos. Abia aştept să se spele gresia în baie şi mă tăvălesc ca porcu-n mocirlă. Habar n-am ce mă atrage la asta. Stăpânii vorbeau între ei că aşa încerc să-mi ascund mirosul, să mă deghizez. Da' de ce-aş face-o? Mie-mi place să fiu văzut, auzit, băgat în seamă. Cred mai degrabă că-i un fel de drog pentru mine. Mi-ar plăcea să mă lase odată să spăl eu în baie. Ce bine ar fi!
3. Ştiu să citesc. Da, da, chiar ştiu. Nu bine, nu aşa cum citesc stăpânii mei (mă tot compar cu ei fiindcă pe ei îi ştiu mai bine, asta e!). Dar încep să mă deprind cu literele, cu propoziţiile. Şi, cum mă ajută vederea, noaptea, stând eu pe covorul din birou, citesc întruna cotoarele cărţilor din bibliotecă. Odată, când a uitat stăpânul o carte deschisă pe masa din bucătărie, am citit chiar şi-o pagină întreagă. Mi-a luat toată noaptea, dar am reuşit. Însă partea proastă e că n-am mai reuşit să dor două zile ca lumea, atâtea coşmaruri am avut.
4. Ştiu să şi scriu. De asta v-aţi prins deja, cred. Poate bănuiţi că altcineva îmi scrie însemnările astea, dar nu e aşa. Eu însumi le scriu, apăsând cu lăbuţele tastele astea negre. Am învăţat ce-am de făcut destul de repede. Nu ştiţi câte poţi deprinde când îi urmăreşti cu atenţie pe oameni! Ţin chiar şi un jurnal pe calculator, un jurnal adevărat, nu treburi de-astea pe care le povestesc aici pe blog. Îmi notez fiece mişcare din viaţă, toate gândurile şi ideile. Sunt strânse toate într-un document Word parolat şi pus pe "hidden". Sper să nu-l găsească nimeni. Acolo-s adevăratele mele secrete...
5. Nu suport să mi se aducă-n casă oameni şi alte animale pe care nu le agreez. Când totuşi se întâmplă, le sfidez cu neruşinare. Ridic coada şi mă întorc cu spatele. Urc pe stativul meu special - care-i aşezat într-un loc strategic, de unde pot supraveghea totul în casă - şi mă prefac că dorm. Dacă încearcă cineva să mă atingă, abia mă abţin să nu lovesc cu lăbuţa. Să nu credeţi că-s mizantrop, dar - cum se spune? - îmi rezerv dreptul de a-i alege pe cei care să-mi placă. Să nu-mi spuneţi că voi sunteţi altfel!
Uite că am terminat. Poate n-am dat în vileag cine ştie ce necunoscute, mari secrete clasificate, dar sper să fi reuşit să vă ofer câteva date despre mine care să-mi întregească puţin imaginea. Până la urma, asta urmăresc eu cu blogul de faţă. Să mă arăt lumii în toată complexitatea mea de pisic aristocrat.
Miau!
P.S. Nu voi da mai departe tagul ăsta. Îl ţin pentru mine. Na, uite că-s şi hrăpăreţ.
Nu se poate, dom'le, în casa asta chiar nu se poate dormi ca lumea. 
Cred c-o să încerc să scriu ceva. Da' nu prea am nicio idee... Şi mi-e taaare somn. Şi treaba cu Somnul Protector a scris-o deja altcineva. Ăla cu Pisicâinele, ce specie antagonică o mai fi fiind ş-asta...
Am vrut şi eu să dorm liniştit azi, dar nu s-a putut. După ce-am citit ce am găsit prin bucătărie (cartea aia de Durrell despre care vorbeşte Ioan T. Morar pare interesanta - păcat că deja au pitit-o ai mei în bibliotecă), m-a luat un somn atât de dulce!... Şi-am dormit o ţâră, nu mult, până când uitaţi ce mi s-a întâmplat:
1. Ştiu să citesc gândurile. Şi privirile. Şi mimica. Şi, că vă vine au ba să credeţi, toate astea vorbesc pisiceasca. Ştiu dintr-un simplu gest ce au de gând oamenii (în special copiii) să facă, îi intuiesc când sunt supăraţi, când se bucură, când mă vor pe lângă ei şi când îşi cer intimitatea. Dacă nu reacţionez întotdeauna cum şi-ar dori ei e pentru că-s viclean, pentru că-mi place să-i aţâţ, să-i pun pe jar aşa cum mă pun şi ei când trag aţa pe covor fiindcă ştiu că nu mă pot abţine să n-alerg după ea. Veţi spune că nu-s singurul care poate face asta. Poate că nu. N-am de unde şti. Oricum, eu îl consider un dar secret. Să nu mai spuneţi nimănui, bine? Aveţi grijă. Am să vă ginesc!
3. Ştiu să citesc. Da, da, chiar ştiu. Nu bine, nu aşa cum citesc stăpânii mei (mă tot compar cu ei fiindcă pe ei îi ştiu mai bine, asta e!). Dar încep să mă deprind cu literele, cu propoziţiile. Şi, cum mă ajută vederea, noaptea, stând eu pe covorul din birou, citesc întruna cotoarele cărţilor din bibliotecă. Odată, când a uitat stăpânul o carte deschisă pe masa din bucătărie, am citit chiar şi-o pagină întreagă. Mi-a luat toată noaptea, dar am reuşit. Însă partea proastă e că n-am mai reuşit să dor două zile ca lumea, atâtea coşmaruri am avut.
4. Ştiu să şi scriu. De asta v-aţi prins deja, cred. Poate bănuiţi că altcineva îmi scrie însemnările astea, dar nu e aşa. Eu însumi le scriu, apăsând cu lăbuţele tastele astea negre. Am învăţat ce-am de făcut destul de repede. Nu ştiţi câte poţi deprinde când îi urmăreşti cu atenţie pe oameni! Ţin chiar şi un jurnal pe calculator, un jurnal adevărat, nu treburi de-astea pe care le povestesc aici pe blog. Îmi notez fiece mişcare din viaţă, toate gândurile şi ideile. Sunt strânse toate într-un document Word parolat şi pus pe "hidden". Sper să nu-l găsească nimeni. Acolo-s adevăratele mele secrete...
5. Nu suport să mi se aducă-n casă oameni şi alte animale pe care nu le agreez. Când totuşi se întâmplă, le sfidez cu neruşinare. Ridic coada şi mă întorc cu spatele. Urc pe stativul meu special - care-i aşezat într-un loc strategic, de unde pot supraveghea totul în casă - şi mă prefac că dorm. Dacă încearcă cineva să mă atingă, abia mă abţin să nu lovesc cu lăbuţa. Să nu credeţi că-s mizantrop, dar - cum se spune? - îmi rezerv dreptul de a-i alege pe cei care să-mi placă. Să nu-mi spuneţi că voi sunteţi altfel!
