marți, iulie 10, 2007

Am fost la Paleu

Da, deşi ştiu cât de mult urăsc ieşirile, oamenii mei au ţinut morţiş să mă ducă la lacul Paleu, aproape de locul unde-o să locuim noi. La casă! La curte! Brrr! Deja mă trec fiorii.

Dar să vedem cum a fost.

Mi-au pus hamul ăla incomod. Cică să nu fug :)))))).
Drumul cu maşina n-a fost cine ştie ce. Am mai călătorit eu pe bancheta din spate. Am făcut drumuri lungi, nu aşa -- hăt până la Baia Mare. Tur şi retur. De vreo trei ori. Floare la urechiuşă.
Trebuie să recunosc: lacul ăsta de la Paleu e senzaţional. Pare rupt dintr-un tablou idilic. Are tot ce-i trebuie. Local cu mâncăruri excelente (aşa zic ai mei; eu n-am mâncat nimic atunci, că era închis din pricina sărbătorilor Paleului, care se desfăşurau la poalele dealului, cu muzică şi voie bună), ponton cu hidrobiciclete (îţi dau şi veste de salvare portocalii), peşti numai buni de pescuit (cu lăbuţele, hi-hi), spaţiu verde şi-o privelişteeee...
Bine, nu m-am adaptat aşa, cu una-cu două. Am mers mai mult târâş-grăpiş, cu urechile ciulite şi mustăţile-n vânt. Am mirosit tot ce se putea mirosi, inclusiv resturile rămase în urma pescarului care-a stat acolo înaintea noastră (miroseau toate a peşte, miam-miam).
Aici arunc o privire atentă de la adăpostul stăpânei mele. Cei de lângă noi se cam certau. Naiba ştie cum se aşteptau să prindă peşte aşa.
Mândru-s, Doamne! Mi se agăţase de botic un fir de pescuit, da' nu-i bai. Nu mă împiedică pe mine aşa ceva. Oi fi eu mâţ de apartament, da' nu mi-am pierdut cu totul simţurile şi orientarea în teritoriu.
Asta-i altă imagine a lacului, luată de pe puntea de sus a localului. Aşa-i că-i fain? Aşa-i?
Ochi mari, atenţie maximă. Bliţul ce mă mai deranja, în rest totul bine şi frumos.

Nu ştiu de ce m-am temut aşa tare la început, că ieşirea asta mi-a prins foarte bine. Am mai uitat oleacă de Pako, dus acasă la el cam cu forţa.

Cu puţină stăruinţă, s-ar putea să mă obişnuiesc cu locurile astea, s-ar putea să nu mă mai treacă fiorii şi să-mi placă. Oricum, nu-i după mine. De voie-de nevoie, tot la Paleu o să ajung, chiar dacă după o scurtă escală într-un apartament aşa ş-aşa. L-am văzut în poze. Nu se compară cu ăsta în care am venit anul trecut în ianuarie. Viaţa, viaţa. Nu i te poţi împotrivi. Te duci unde te duc oamenii tăi.

Hai, gata cu prostiile. Mă duc să mă culc.

Mrrrrriiiaaa-aaauuuuu!

2 comentarii:

  1. Frate, da stiu ca te-ai plimbat. Cred ca te invidiez.
    Da stii ce-am patit? Ai mei s-au inspirat din blogul asta - ca n-am avut de lucru sa li-l arat! - si mi-au cumparat un ham!!! Si m-au scos in curte, la tara, la parintii stapanului. Mi-a fost cam frica, da am gustat niste iarba si alte buruieni si n-as putea zice ca mi-au displacut...

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur ca ti-a fost cu folos expeditia mea. desi-ti zic cu toata sinceritatea: nu vreau s-o mai patesc degraba. si nici fan al hamului nu ma pot numi. nicaieri nu-i ca acasa: liniste, locuri cunoscute, papa bun, somnic cat incape... :)

    RăspundețiȘtergere